Viaţă De vei pleca din mine definitiv ,discret, Să nu-mi calci în picioare şi ultimul cuvânt, Mă-mbăt din cioburi vechi, tulburător, încet, Şi numele ţi-l strig prin nori purtaţi de vânt. Mi-ai zdrenţuit destinul şi am trăit cerşind Un dram de fericire în fiecare zi , Şi am primit durerea ce mi-ai trimis sperând Că intr-o zi , târziu , o să mai pot zâmbi. Mi-au înverzit în suflet acuma la răscruce Al toamnelor otave sub brumă vestejite , Şi-aleargă cai-n spume pe câmpuri părăsite Dar se opresc acolo , la criptă , lângă cruce. Deatâtea ori m-am prins de tine să nu pleci Şi astăzi iar te rog ! rămâi ! mai am un vis! Apoi voi presăra cărarea înspre veci Cu darul spre uitare aşa cum este scris.

pe o margine de timp

Pe o mardine de timp Mă-ntorc pe-o margine de timp Și-așept să ningă ca-n povești Visez în drum un cal cu nimb O doamne că naivă ești! Așa mi-a spus vocea astrală: Nu mai visa cai verzi !gândește! Privește-n tine că ești goală Azi nu mai ninge ca-n poveste. Privesc spre cer și o ignor, Mă rog să ningă c-an povești Vine oglinda din pridvor Și-mi spune: ce naivă ești! Pe cine să ascult acum Când inima-mi repetă iar Este tâziu să pleci la drum Și de va ninge e-n zadar!!!

au inflorit bujorii

Au înflorit bujorii Au înflorit bujorii şi luna mai se duce, Se leagănă frunzişul în adieri de vînt, În sufletul meu ninge, adorm intr-o răscruce Să te visez măcar că eşti iar pe pămînt . Eu te aştept cu pîine în zori şi-n pragul serii Şi- atîtea am să-ţi spun de vei veni-napoi, Deschide doamne poarta spre lumea învierii Cei dragi să se întoarcă odată printre noi. Au înflorit bujorii şi numele ţi-l strig Prin orice colţ de casă , auzi-mă Mihai ! În primăvara asta îmi e atît de frig Şi-atîta îmi doresc cu mine să mai stai !

vine iar toamna

Vine iar toamna Vine iar toamna , ma amagesc ca mi-e bine Cu bratul plin de prune,de struguri si de mere, Din suflet stropi de ploaie se-ndreapta catre tine, Ti-aprind o lumanare cum datina o cere. Nu stiu cum e acolo !unde ,candva, si eu voi merge ca tine, ca toti ce nu mai sunt Dar lacrima de azi as vrea cand ti-e greu Sa-ti stearga amarul cules pe pamant. Un clopot suna in pragul serii, Mi-aduce aminte de ultimul tau drum, Durerea m-apasa din ziua plecarii, In visul de azi- noapte voiam sa te sun. Mi-e greu sa las in urma un sac de amintiri Ce le-am cules cu tine in cativa ani , oricum Mi-e greu ca sa traiesc din palide sclipiri Ce viata mi le-asterne in drumul meu de-acum

voi veni si eu

Liniștea adâncă iar suspină după un salut de dimineață și sub bolta cerului senină multe suflete se-ntorc la viață. Numai tu te-ai dus spre întuneric sau spre o lumină neștiută iar la poarta lumii eu aștept himeric să te-ntorci la viața asta slută. Nu e zi în care să nu fii pas la pas în gândurile mele iar durerea traiului ce-l știi se răsfrange-amarnic printre ele. Nu mai sunt femeia visătoare și nici una slobodă din fire, s-a dus anotimpul pentru care mai cântam romanțe de iubire. Voi venii și eu în pag de iarnă când afară ninge ca-n povești, și în drum din ceruri o să cearnă o lumină blândă spre casa unde ești. elena habasescu 3 nov. 2015

se lasa bruma

Se lasă bruma E frig și bruma este groasă Pe case ,iarbă și pe flori, Mi-e tare greu să plec de-acasă Ca altă dată până-n zori. Tu mă-nsoțeai oriunde aș fi mers Deși mai tremurai de frig, Aceste amintiri nu mi le-am șters Și-n zorii zilei azi te strig. Dar nu m-auzi și iar se lasă bruma Pe mâini , pe ochi ,pe chipu-nbatrânit, Am înțeles că viața este una Și cum să-ntorc -napoi ce am trăit ? Mai e puțin și vine înserarea Și noaptea lungă pentru veșnicie, Un DAR ce îl avem este uitarea Iar dincolo de ea ce o să fie? Este târziu și toate-s ofilite, Ce înger o să poată învia Vre-o bucurie-n suflete cernite Și viața de la capăt să o ia ?

asteptare

Așteptare. Și m-am întors pe-o margine de clipă Unde cândva zburam ușor spre tine Și-am adunat luceferii în mine Iar de speranțe am făcut risipă. Am fredonat romanța fericirii În zilele cu ploaie și ninsoare, Te-am înalțat și te-am scăldat în mare Să fii curat în zilele venirii. Ți-am dat puțin din plinul ce-a rămas Și ți-am zâmbit ca să poți înțelege Că între noi nu mai există lege Dar vai !cât am greșit la primul pas? Mă-ntorc acum cu setea mea de tine Prin rânduri scrise pe-un petec de hârtie, Aștept sentința ce mâine o sa vie, De-ai să revii cândva mai sper în bine. ELENA Hăbăşescu -2016

te-am asteptat

Te-am așteptat să urci prin seva mea din ramuri Ce leagănă prin vreme atâția ani pierduți Și am sperat la zile când ploaia bate-n geamuri Că o să-mi suni la poartă și nu o să mă uiți. Și am sperat la vorbe să țes cu ele viața Și pânza ce-o așternem sub noi ca să dormim, Că voi planta speranțe când vine dimineața Și vom gusta din pomul pe care îl râvnim. Și am umblat năucă pe drumuri după urme Lăsate-n praful vremii de-un mare visător, De-un suflet hăituit ce răul vrea să-l curme Și-n care înflorește coroana de actor.

mama nu ne mai astepti

Mama ,nu ne mai aștepți ! Mamă nu ne mai aștepți ! să venim cu plugușorul ? De departe prin nămeți , astăzi nu ne mai duci dorul. Am ajuns și noi ca tine s-asteptăm cu-nfrigurare Vre-un copil la noi că vine prin troian făcând cărare. Stau la geam privind departe printre anii ce-au trecut Când umblam cu plugușorul, astăzi părul mi-i cărunt. Mă doare singurătatea , mă doare că voi v-ați dus Visez ierni de altădată și vorbe ce nu le-am spus. De o caldă-mbrățișare mi- e door și atât suspin! Prin viscol și prin zapadă aș vrea iar la voi să vin. Elena Hăbăşescu –dec. 2015

ninge iar

Ninge iar Ninge iar şi e pustiu în orice colţ de casă, La tine mamă vreau să viu dar viaţa nu mă lasă. Mai trece-un an şi mai apar în plete fire albe, Cu ochii trişti în noul an ascult florile dalbe. Se lasă crengile sub nea şi lemnele trosnesc, Paianjenii devin stăpâni din colţuri mă privesc. Atat de mult am aşteptat pe drumuri rătăcită, O vreme-n care aş putea să fiu şi eu iubită. Şi am ajuns,târziu, de ani ,o veştedă tulpină Ce mai priveşte către zări dintr-un colţ de grădină. Îmi sap cu gândul un lacaş unde să-mi sigilez Tulpina veştedă de azi şi să nu mai visez. Ianuarie 1017