Monday, January 09, 2017

pe o margine de timp


Pe o mardine de timp Mă-ntorc pe-o margine de timp Și-așept să ningă ca-n povești Visez în drum un cal cu nimb O doamne că naivă ești! Așa mi-a spus vocea astrală: Nu mai visa cai verzi !gândește! Privește-n tine că ești goală Azi nu mai ninge ca-n poveste. Privesc spre cer și o ignor, Mă rog să ningă c-an povești Vine oglinda din pridvor Și-mi spune: ce naivă ești! Pe cine să ascult acum Când inima-mi repetă iar Este tâziu să pleci la drum Și de va ninge e-n zadar!!!

au inflorit bujorii


Au înflorit bujorii Au înflorit bujorii şi luna mai se duce, Se leagănă frunzişul în adieri de vînt, În sufletul meu ninge, adorm intr-o răscruce Să te visez măcar că eşti iar pe pămînt . Eu te aştept cu pîine în zori şi-n pragul serii Şi- atîtea am să-ţi spun de vei veni-napoi, Deschide doamne poarta spre lumea învierii Cei dragi să se întoarcă odată printre noi. Au înflorit bujorii şi numele ţi-l strig Prin orice colţ de casă , auzi-mă Mihai ! În primăvara asta îmi e atît de frig Şi-atîta îmi doresc cu mine să mai stai !

vine iar toamna


Vine iar toamna Vine iar toamna , ma amagesc ca mi-e bine Cu bratul plin de prune,de struguri si de mere, Din suflet stropi de ploaie se-ndreapta catre tine, Ti-aprind o lumanare cum datina o cere. Nu stiu cum e acolo !unde ,candva, si eu voi merge ca tine, ca toti ce nu mai sunt Dar lacrima de azi as vrea cand ti-e greu Sa-ti stearga amarul cules pe pamant. Un clopot suna in pragul serii, Mi-aduce aminte de ultimul tau drum, Durerea m-apasa din ziua plecarii, In visul de azi- noapte voiam sa te sun. Mi-e greu sa las in urma un sac de amintiri Ce le-am cules cu tine in cativa ani , oricum Mi-e greu ca sa traiesc din palide sclipiri Ce viata mi le-asterne in drumul meu de-acum

voi veni si eu


Liniștea adâncă iar suspină după un salut de dimineață și sub bolta cerului senină multe suflete se-ntorc la viață. Numai tu te-ai dus spre întuneric sau spre o lumină neștiută iar la poarta lumii eu aștept himeric să te-ntorci la viața asta slută. Nu e zi în care să nu fii pas la pas în gândurile mele iar durerea traiului ce-l știi se răsfrange-amarnic printre ele. Nu mai sunt femeia visătoare și nici una slobodă din fire, s-a dus anotimpul pentru care mai cântam romanțe de iubire. Voi venii și eu în pag de iarnă când afară ninge ca-n povești, și în drum din ceruri o să cearnă o lumină blândă spre casa unde ești. elena habasescu 3 nov. 2015

se lasa bruma


Se lasă bruma E frig și bruma este groasă Pe case ,iarbă și pe flori, Mi-e tare greu să plec de-acasă Ca altă dată până-n zori. Tu mă-nsoțeai oriunde aș fi mers Deși mai tremurai de frig, Aceste amintiri nu mi le-am șters Și-n zorii zilei azi te strig. Dar nu m-auzi și iar se lasă bruma Pe mâini , pe ochi ,pe chipu-nbatrânit, Am înțeles că viața este una Și cum să-ntorc -napoi ce am trăit ? Mai e puțin și vine înserarea Și noaptea lungă pentru veșnicie, Un DAR ce îl avem este uitarea Iar dincolo de ea ce o să fie? Este târziu și toate-s ofilite, Ce înger o să poată învia Vre-o bucurie-n suflete cernite Și viața de la capăt să o ia ?

asteptare


Așteptare. Și m-am întors pe-o margine de clipă Unde cândva zburam ușor spre tine Și-am adunat luceferii în mine Iar de speranțe am făcut risipă. Am fredonat romanța fericirii În zilele cu ploaie și ninsoare, Te-am înalțat și te-am scăldat în mare Să fii curat în zilele venirii. Ți-am dat puțin din plinul ce-a rămas Și ți-am zâmbit ca să poți înțelege Că între noi nu mai există lege Dar vai !cât am greșit la primul pas? Mă-ntorc acum cu setea mea de tine Prin rânduri scrise pe-un petec de hârtie, Aștept sentința ce mâine o sa vie, De-ai să revii cândva mai sper în bine. ELENA Hăbăşescu -2016

te-am asteptat


Te-am așteptat să urci prin seva mea din ramuri Ce leagănă prin vreme atâția ani pierduți Și am sperat la zile când ploaia bate-n geamuri Că o să-mi suni la poartă și nu o să mă uiți. Și am sperat la vorbe să țes cu ele viața Și pânza ce-o așternem sub noi ca să dormim, Că voi planta speranțe când vine dimineața Și vom gusta din pomul pe care îl râvnim. Și am umblat năucă pe drumuri după urme Lăsate-n praful vremii de-un mare visător, De-un suflet hăituit ce răul vrea să-l curme Și-n care înflorește coroana de actor.

mama nu ne mai astepti


Mama ,nu ne mai aștepți ! Mamă nu ne mai aștepți ! să venim cu plugușorul ? De departe prin nămeți , astăzi nu ne mai duci dorul. Am ajuns și noi ca tine s-asteptăm cu-nfrigurare Vre-un copil la noi că vine prin troian făcând cărare. Stau la geam privind departe printre anii ce-au trecut Când umblam cu plugușorul, astăzi părul mi-i cărunt. Mă doare singurătatea , mă doare că voi v-ați dus Visez ierni de altădată și vorbe ce nu le-am spus. De o caldă-mbrățișare mi- e door și atât suspin! Prin viscol și prin zapadă aș vrea iar la voi să vin. Elena Hăbăşescu –dec. 2015

ninge iar


Ninge iar Ninge iar şi e pustiu în orice colţ de casă, La tine mamă vreau să viu dar viaţa nu mă lasă. Mai trece-un an şi mai apar în plete fire albe, Cu ochii trişti în noul an ascult florile dalbe. Se lasă crengile sub nea şi lemnele trosnesc, Paianjenii devin stăpâni din colţuri mă privesc. Atat de mult am aşteptat pe drumuri rătăcită, O vreme-n care aş putea să fiu şi eu iubită. Şi am ajuns,târziu, de ani ,o veştedă tulpină Ce mai priveşte către zări dintr-un colţ de grădină. Îmi sap cu gândul un lacaş unde să-mi sigilez Tulpina veştedă de azi şi să nu mai visez. Ianuarie 1017

Saturday, October 24, 2015

Au înflorit bujorii Au înflorit bujorii şi luna mai se duce, Se leagănă frunzişul în adieri de vînt, În sufletul meu ninge, adorm intr-o răscruce Să te visez măcar că eşti iar pe pămînt . Eu te aştept cu pîine în zori şi-n pragul serii Şi- atîtea am să-ţi spun de vei veni-napoi, Deschide doamne poarta spre lumea învierii Cei dragi să se întoarcă odată printre noi. Au înflorit bujorii şi numele ţi-l strig Prin orice colţ de casă , auzi-mă Mihai ! În primăvara asta îmi e atît de frig Şi-atîta îmi doresc cu mine să mai stai !

Saturday, September 12, 2015

septembrie

Liniștea adâncă iar suspină după un salut de dimineață și sub bolta cerului senină multe suflete se-ntorc la viață. Numai tu te-ai dus spre întuneric sau spre o lumină neștiută iar la poarta lumii eu aștept himeric să te-ntorci la viața asta slută. Nu e zi în care să nu fii pas la pas în gândurile mele iar durerea traiului ce-l știi se răsfrange-amarnic printre ele. Nu mai sunt femeia visătoare și nici una slobodă din fire, s-a dus anotimpul pentru care mai cântam romanțe de iubire. Voi venii și eu în pag de iarnă când afară ninge ca-n povești, și în drum din ceruri o să cearnă o lumină blândă spre casa unde ești.

vine iar toamna

Vine iar toamna Vine iar toamna , ma amagesc ca mi-e bine Cu bratul plin de prune,de struguri si de mere, Din suflet stropi de ploaie se-ndreapta catre tine, Ti-aprind o lumanare cum datina o cere. Nu stiu cum e acolo !unde ,candva, si eu voi merge ca tine, ca toti ce nu mai sunt Dar lacrima de azi as vrea cand ti-e greu Sa-ti stearga amarul cules pe pamant. Un clopot suna in pragul serii, Mi-aduce aminte de ultimul tau drum, Durerea m-apasa din ziua plecarii, In visul de azi- noapte voiam sa te sun. Mi-e greu sa las in urma un sac de amintiri Ce le-am cules cu tine in cativa ani , oricum Mi-e greu ca sa traiesc din palide sclipiri Ce viata mi le-asterne in drumul meu de-acum.

Sunday, December 28, 2014

Tuesday, February 05, 2013

frumusetea singuratatii

Frumusetea singuratatii

Multa lume vede singuratatea ca pe ceva daunator , o stare de care trebuie sa scapi cu orice pret .Mare greseala ! Omul singur este o fiinta intreaga , libera , incarcata cu toate frumusetile pe care natura i le-a daruit. Analizati-va cu atentie si o sa vedeti ca in voi sau in jurul vostru nu este nici un gol . E numai pace si binecuvantare.Te poti ruga, poti plange , poti crea valori pe care numai aceasta singuratate ti le contureaza in minte fara ca cineva , din preajma,sa ti le stearga cu voie sau fara de voie.Nu va fie teama de singuratate ! Cautati-va o preocupare. Fiecare om se naste cu un talent , trebuie doar sa-l descoperim.De la 25 de ani pana la 57 am trait singura . Am crescut un copil , mi-am facut o casa si mi-am ajutat parintii spre sfarsitul vietii lor . In toti acesti ani mi-am dorit sa nu mai fiu singura .N-am stiut ce pret are singuratatea . De doi ani incerc sa ma obisnuiesc cu viata in doi . A disparut linistea , acea stare de bine si libertate . A DISPARUT BINECUVANTAREA . Tot ce fac sunt franturi din sufletul meu eliberate cu greutate pentru ca in jurul meu e un zid pe care nu-l pot distruge si care-mi acopera seninul zorilor si frumusetea amurgului .Din perioada singuratatii mele vor ramane in urma multe frumuseti ce vor incanta ochii celor care vor avea ocazia sa le admire.

Sunday, January 16, 2011

scrisoare catre fiul meu

Scrisoare către fiul meu

De n-am ştiut să-ţi dau lumina unui soare
Să te-ncălzesc de mic , sa cresti doar in iubire,
De vină-i tinereţea şi vremea ce nu are
Prea multe să-ţi ofere doar cioburi de sclipire.
Azi plâng pe amintirea acelor triste zile,
Mă rog să-ţi fie bine ,să uiţi că ţi-a fost greu,
Că n-am putut mai mult ca să-ţi ofer copile,
De tu mă vei ierta ! mă iartă Dumnezeu .
Mi-e greu să şterg din suflet greşelile trecute,
Mi-e greu ca să trăiesc cu amintirea lor
Dar vreau să-mi amintesc în zilele cernite
De zâmbetul primit de la al meu fecior.
Tu eşti lumina unde privesc când mi-e greu,
Eşti toată frumuseţea ce s-a născut cândva
Din doi copii prea tineri eu si cu tatăl tău,
Mă iartă tu copile !de-aici să pot pleca.

Saturday, June 26, 2010

icoana mea


Icoana mea

Când norii plâng pe frunze-ngălbenite
Şi toamna se apropie tiptil,
La crucea ta cu tâmplele cernite
Îngenunchează primul tău copil.

În zi de toamnă m-ai adus pe lume
Să-ţi fiu toiag şi sprijin la durere
Şi ani de zile m-ai strigat pe nume
Dar azi în jur e gol şi e tăcere.

Aş vrea să te aud şi aş mai vrea,
De-atâta dor şi prea multe păcate,
Să mă transform şi eu în stea
S-ajung la voi dacă se poate.

Mă vestejesc încet ,încet şi eu
Şi-mi ninge-n păr de multă vreme,
Din amintiri trăiesc şi mi-e greu
Când iarna-ncepe să mă cheme.

Măicuţa mea mă-nchin la voi
Icoană sfânta-n preajma mea,
Aş vrea să-ntorc timpu-napoi
Măcar o clipă să vă pot vedea.



Măicuţa mea


Trec zilele cernite spre amurg
Şi iarna mă pândeşte jos în vale,
Atâtea doruri către tine curg
Măicuţa mea nu te mai văd in cale.

Privesc la casa veche de pe lan
Şi drumul care duce către sat,
Aicea ne-ai născut şi an de an
Cu lacrimi de durere le-ai udat.

Aud şi azi focul trosnind în zori ,
Pe tine îngânând o melodie,
Ne-ai legănat cu cântec de atâtea ori
Ca somnul nostru liniştit să fie.

Când albii crini se scuturau de floare
Tu te-ai gândit să nu mai plângi,
Din ochi ne mângâiai pe fiecare
Ca sufletul amar să nu ni-l frângi.

Măicuţa mea pe unde astăzi eşti ?
Căror nepoţi le mai înşiri poveşti ?
La căpătâiul cărui prunc mai plângi
Şi pâinea calda-n câte o mai frângi ?

Măicuţa mea la care poartă stai ?
Să mai aştepţi poate venim cumva,
Şi dragostea de mamă cui o dai ?
Daca-i plecat şi nu te-om mai vedea


Au inflorit ciresii


Au inflorit cireşii ,
e primăveră tată!
Te-ai dus să dormi de veci
sub lespedea de piatră,
Şi atâta ţi-ai dorit
s-ajungi să-i vezi in floare
Şi prin grădina mea
sa-ţi faci din nou cărare.
Dar dumnezeu n-a vrut,
ţi-a dat in schimbul lor
Durerile cumplite
a vieţilor ce mor,
Şi te-a luat la el
intr-o zi insorită
Lasând in urma ta
o viaţă chinuită,
Pe mama care plânge
tăcută-ntr-o răscruce
Chemându-te amarnic
nu ştie un’ se duce.
Azi cu durere-n suflet
in urma ta mă-nchin,
Şi iartă-mă de vrei !
cu toţii noi greşim.
La orice pas te-aud
cum mă chemai să vin,
Să te intorc in pat
durerea să-ţi alin.
Te văd cum ne priveai
cerşind la fiecare
Un dram de mângâiere ,
la ceruri indurare.
Cumplită-i despărţirea !
şi atâta mi-aş dori
Măcar o clipă tată
să te mai pot privi !
Să te aud rostind
măcar un cuvant !
Apoi s-adorm şi eu
langă al tau mormânt.






ELENA HABASESCU –aprilie 2008