Icoana mea
Când norii plâng pe frunze-ngălbenite
Şi toamna se apropie tiptil,
La crucea ta cu tâmplele cernite
Îngenunchează primul tău copil.
În zi de toamnă m-ai adus pe lume
Să-ţi fiu toiag şi sprijin la durere
Şi ani de zile m-ai strigat pe nume
Dar azi în jur e gol şi e tăcere.
Aş vrea să te aud şi aş mai vrea,
De-atâta dor şi prea multe păcate,
Să mă transform şi eu în stea
S-ajung la voi dacă se poate.
Mă vestejesc încet ,încet şi eu
Şi-mi ninge-n păr de multă vreme,
Din amintiri trăiesc şi mi-e greu
Când iarna-ncepe să mă cheme.
Măicuţa mea mă-nchin la voi
Icoană sfânta-n preajma mea,
Aş vrea să-ntorc timpu-napoi
Măcar o clipă să vă pot vedea.
Măicuţa mea
Trec zilele cernite spre amurg
Şi iarna mă pândeşte jos în vale,
Atâtea doruri către tine curg
Măicuţa mea nu te mai văd in cale.
Privesc la casa veche de pe lan
Şi drumul care duce către sat,
Aicea ne-ai născut şi an de an
Cu lacrimi de durere le-ai udat.
Aud şi azi focul trosnind în zori ,
Pe tine îngânând o melodie,
Ne-ai legănat cu cântec de atâtea ori
Ca somnul nostru liniştit să fie.
Când albii crini se scuturau de floare
Tu te-ai gândit să nu mai plângi,
Din ochi ne mângâiai pe fiecare
Ca sufletul amar să nu ni-l frângi.
Măicuţa mea pe unde astăzi eşti ?
Căror nepoţi le mai înşiri poveşti ?
La căpătâiul cărui prunc mai plângi
Şi pâinea calda-n câte o mai frângi ?
Măicuţa mea la care poartă stai ?
Să mai aştepţi poate venim cumva,
Şi dragostea de mamă cui o dai ?
Daca-i plecat şi nu te-om mai vedea
Au inflorit ciresii
Au inflorit cireşii ,
e primăveră tată!
Te-ai dus să dormi de veci
sub lespedea de piatră,
Şi atâta ţi-ai dorit
s-ajungi să-i vezi in floare
Şi prin grădina mea
sa-ţi faci din nou cărare.
Dar dumnezeu n-a vrut,
ţi-a dat in schimbul lor
Durerile cumplite
a vieţilor ce mor,
Şi te-a luat la el
intr-o zi insorită
Lasând in urma ta
o viaţă chinuită,
Pe mama care plânge
tăcută-ntr-o răscruce
Chemându-te amarnic
nu ştie un’ se duce.
Azi cu durere-n suflet
in urma ta mă-nchin,
Şi iartă-mă de vrei !
cu toţii noi greşim.
La orice pas te-aud
cum mă chemai să vin,
Să te intorc in pat
durerea să-ţi alin.
Te văd cum ne priveai
cerşind la fiecare
Un dram de mângâiere ,
la ceruri indurare.
Cumplită-i despărţirea !
şi atâta mi-aş dori
Măcar o clipă tată
să te mai pot privi !
Să te aud rostind
măcar un cuvant !
Apoi s-adorm şi eu
langă al tau mormânt.
ELENA HABASESCU –aprilie 2008
